Ion Patitul. Povesti ardeleneti - Ion Pop Reteganul

Provine dintr-o familie de tarani iobagi, eliberati in. A facut primele studii la scoala din sat, apoi la gimnaziul din Nasaud (1864-l870) si la „preparandiile" din Gherla (1870-l871) si Deva (187l-l873). 

A fost invatator in diferite sate din Transilvania (1873-l892): Orlat, Vilcelele Rele, Baru Mare, Boutar, Bucium-Sasa, Sincel, Rodna, contribuind la organizarea scolilor, la raspindirea dragostei pentru invatatura in rindul elevilor si a cunostintelor practice printre tineri si batrini. 

A fost redactor la Desteptarea, Revista ilustrata si Tribuna, a facut parte din conducerea revista Convorbiri pedagogice (1886-l888), Cartile sateanului roman (1886), Gazeta de dumineca (1904) si a colaborat la Gazeta Transilvaniei, Fintina Blanduziei, Contemporanul, Telegraful roman, Sezatoarea, Familia, Foaia ilustrata, Noua biblioteca romana, Gutinul, Lumina, Romania libera. Amicul familiei. Biblioteca familiei.

Noul calindar de casa etc. Culegerile sale folclorice (Trandafiri si viorele, 1884; 725 chiuituri de cari striga feciorii in joc, 1887; Povesti ardelenesti, 5 voi., 1888; Povesti din popor, 1895; Bocete adeca cintari la morti, 1897; Povesti alese, 1905 s. a.), mai ales cele de basme, s-au bucurat de mare pretuire din partea publicului si de aprecierile specialistilor vremii (S. Florea Marian, B. P. Hasdeu, I. Bianu s. a.). Nuvelele si schitele (Novele si schite, 1899; Povestiri din viata taranilor romani, I-II, 1900-l901; Novele, 1901), ca si amintirile din copilarie si tinerete (editate postum, in 1933, cu titlul Odinioara si acum, si in 1969, cu titlul Amintirile unui scolar de altadata), desi pe alocuri prea apasat moralizatoare, au un anume farmec, datorat mai ales amanuntelor de culoare locala si autenticitatii vocabularului.

Ca folclorist, Ion Pop Reteganul apartine etapei de constituire stiintifica a disciplinei, manifestind el insusi preocupari in domeniul metodologiei culegerii, sfatuindu-i pe altii si incercind sa rezolve, in limitele mijloacelor ce-i stateau la indemina in acea vreme, problema dificila a respectarii autenticitatii productiilor. Colectia sa folclorica, ramasa in cea mai mare parte intre manuscrisele Academiei Romane, a fost realizata prin toate metodele ce-i erau la dispozitie: culegere directa si prin intermediari, transcriere din memorie, ancheta, excerptare din periodice sau alte culegeri tiparite. Valoarea ei e inegala, dar atesta o stradanie mai mult decit meritorie pentru realizarea unui corpus al folclorului transilvanean.