Cum s-a dezvoltat teatrul intr-o istorie de peste 4 500 de ani, de la reprezentatiile din Egiptul antic la formele multiculturale din zilele noastre? Ce sensuri si expresii a avut el intr-un parcurs de milenii, strans legat de istoria lumii?
Instrument indispensabil pentru oricine studiaza azi artele spectacolului, Istoria teatrului universal este o incursiune fascinanta in istoria, stiuta si mai putin stiuta, a artei teatrale. Dramaturgi, actori, regizori, compozitori, spectacole, miscari artistice si teatre importante isi arata diferitele lor fete, dezvaluite intr-un parcurs care are inca multe enigme. Muzica si scenografia ies, si ele, la lumina. Expertii au cercetat inca o data arhivele din Europa, America si Asia si ne invita pe scena si in culise, scriind cuprinzator povestea teatrului, spectacol fara sfarsit.
„O carte extraordinara, care se recomanda calduros.“
Library Journal
„Atragand atentia asupra trecutului, facem mult mai mult decat sa amintim o maretie ce a devenit de neatins. Dezvaluind posibilitatile infinite ale teatrului si izvoarele uitate ale vitalitatii lui, putem contribui la aparitia de noi creatii. Aratand calitatile specifice teatrului, asa cum s-au configurat secol dupa secol in diferite culturi, putem sugera noi feluri in care trupele s-ar putea reforma si astfel ar putea intra intr-un viitor fara precedent, mai pregatit sa vina in intampinarea publicului. O istorie a teatrului este o carte cu implicatii practice. Cum implinirile din istoria teatrului sunt adesea reprezentate in textele tiparite ale pieselor si cum scrierile respective cer noi spectacole, teatrul a fost intotdeauna interesat de istorie. Daca inteleg pentru ce tip de teatru a fost scrisa o anumita piesa, regizorii, scenografii si actorii de azi vor intelege mai bine cele mai bune cai de a o recrea pe scena in contexte foarte noi, cu facilitati si stiluri de lucru noi. O istorie a teatrului, mai ales una bogata in ilustratii, poate fi un agent activ in viata viitoare a unui repertoriu mostenit de piese, fiecare fiind reimaginata si transformata pentru alti si alti spectatori.“
„Competenta multipla si interculturala a teatrului la sfarsitul secolului al XX-lea este ceva nou si datator de sperante pentru viitor. Iar capacitatea de a depasi barierele limbajului verbal si ale obiceiurilor, de a folosi mijloace aparent simple – mana sau chipul cuiva, un strigat nearticulat, un spatiu gol – sau mijloace complexe – o metropola decadenta, strabatuta de ecouri din trecut; sau echipamente electronice in valoare de milioane, care necesita un personal de inalta calificare, toate acestea asigura o diversitate cu adevarat uimitoare. Insa teatrul de la sfarsitul secolului XX a invatat sa reuneasca mijloacele amintite pentru a obtine momente de spectacol care par amplificarea gandurilor si dorintelor spectatorilor.“
