La crucea din sat editia 2021 - Ioan Slavici

Iata urma parintele Rafail vezi cum frunzele acestui copac atinse de cea mai usoara adiere se scutura si cad una cate una moarte la pamant Ele nu insasi prin sine au intrat in fiinta ci-si au obarsia in copacul care le este obarsia si le-a hranit pentru ca sa se hraneasca prin ele. Cad acum dupa ce si-au implinit menirea si sunt risipite de vant. Tot astfel si omul nu prin sine insusi a intrat in fiinta si nu numai prin sine si pentru sine traieste ci-si are obarsia omeneasca din care face parte si care prin el vecuieste. Deosebirea e numai ca omul poate sa-si dea seama despre aceasta si sa se dumireasca asupra rostului sau in viata obsteasca. Frunza moare dupa ce nu mai are rost in viata copacului si e spulberata de vant omul moare si el cand ii suna ceasul si una din marile multumiri sufletesti e sa-ti dai in ajunul mortii tale seama ca ti-ai implinit traind menirea ca fiu ca sot ca parinte ca om intre oameni. Sa nu te indoiesti cucernice parinte ca noi oamenii nu ne-am nascut ca sa traim urma el ridicand glasul ci traim pentru ca sa ne implinim menirea si pustie seaca zbuciumata nesuferita e viata muritorului care numai pentru sine traieste. Ioan SLAVICI - La crucea din sat