„Soarele se pregatea sa se culce in patul lui aurit din spatele golfului Cornul-de-Aur. Slavitul astru nu se indura sa-si inchida ochii de lumina pana nu saruta inca o data ochii de foc ai Leilei si pana nu-si lua ramas-bun de la aceasta faptura pentru care se grabea sa rasara a doua zi mai mandru si mai vesel.
Intre el si Leila erau gratiile dese de la fereastra. Razele sale izbutira insa sa-si faca loc. Uitati-va cum se joaca cu parul bogat al Leilei, poleindu-l cu aur si marindu-i stralucirea si frumusetea! Priviti cum aceste raze, care nu se sfiesc de nimic, ii ating fruntea si ii saruta obrajii! Una dintre ele se opreste chiar multa vreme pe buzele fetei, intr-un sarut lung si infocat pe acea gura care este un intreg poem de dragoste.”
