Mara lui Ioan Slavici, roman plasat intr-un mic burg ardelenesc si care are doua protagoniste puternice, reprezinta un punct de cotitura in istoria romanului romanesc modern, un varf al literaturii din secolul al XIX-lea si un pas intermediar esential in traseul canonului literar autohton interbelic. Este o capodopera a genului romanesc in literatura noastra.
Desi nu prezinta o societate progresista in adevaratul sens al cuvantului, Slavici pune pe tapet un spatiu de granita, un loc comun, o societate in care participantii se tolereaza, mai ales in virtutea unor scopuri cat se poate de cinice si mai ales cand totul se termina cu bine.
Eroina disloca rolurile de gen active in epoca, fiind un personaj emancipat fata de modelele existente.
Mara exploateaza logica societatii in care traieste in folosul ei, dar nu se revolta, nu comite acte de rebeliune – „activismul” ei este unul mascat, limitat, un agent care lucreaza din interior. Exhibarea (chiar daca nu depasirea) rolurilor de gen active si a formelor partiale de transgresiune sunt un castig important pentru finalul secolului al XIX-lea romanesc.
