E sfarsitul anilor ’40. Un fost sublocotenent de artilerie traieste ascuns intr-un pod, complet izolat, fiind cautat si de trupele ruse aflate in Bucuresti, si de noua politie politica. Daca ar iesi de acolo un singur minut, si-ar pune viata in pericol si, foarte probabil, le-ar provoca destul de mult rau si tuturor celor pe care ii iubeste. Priveste lumea de afara fie printr-o deschizatura ingusta din chepengul cel mare al podului, fie prin chepengul cel mic din acoperis. In aceasta temnita in care domnesc doar frigul, praful si incremenirea, singurul lucru pe care poate sa-l faca este sa scrie. E leacul lui. E un antidot impotriva disperarii si a nebuniei. Pune pe hartie trairi mai vechi si mai noi, asista la un prezent mutilant, descrie intamplari de pe frontul din vest si de pe frontul din est, isi aminteste fel si fel de povesti din interbelicul bucurestean si din trecutul familiei, totul tesut pe urzeala unor cifre si numere care dau iluzia ca absurdul lumii are un sens.
,, Imi place nespus un pronume, noi, pentru ca se refera la oameni, la tot felul de oameni, de la un cuplu de indragostiti la un popor care iubeste pastrama, de la un grup de colindatori la niste liceeni incremeniti in fata unei vitrine cu rochii, de la un alai de nunta la spectatorii patimasi din tribunele stadionului Venus si de la o petrecere in familie, sa zicem de la o masa de Pasti cu parintii si fratii, la un batalion dintr-un regiment aflat in deriva. Ca sa existe noi, e nevoie insa ca povestea sa ma includa cumva si pe mine, ceea ce ma aprinde din capul locului, ma starneste si ma obliga sa ma uit in jur, la realitate, unde respira toti ceilalti. In plus, recunosc, persoana intai plural mi-e draga si fiindca alunga singuratatea, fiindca alaturi de acel eu, de care aici, in colivia mea, nu izbutesc sa scap nici in ruptul capului, se afla mereu o ea sau un el, apar deseori si ei, si ele. M-am impacat de mult, de la ultimele tresariri ale verii, cu lumina chioara din pod, cu panzele de paianjen si cu vechiturile, dar nu ma pot impaca cu un noi format doar din eu si din mine.”
