Traducere de Daniel Nicolescu
In acelasi timp confesiune, jurnal intim curajos si reflectie profunda asupra conditiei umane si feminine, O moarte foarte usoara, pe care Sartre o considera cea mai buna scriere a lui Simone de Beauvoir, consemneaza minutios declinul brusc si neasteptat al mamei autoarei, al carei portret cu lumini si umbre devine o efigie a demnitatii pe drumul catre deznodamantul inexorabil. Metafizica si mundana, tandra si necrutatoare, revoltata si impacata, privirea fiicei descopera in sfarsit, in clipa despartirii, fiinta complexa a mamei.
Internata cu o fractura de col femural, mama lui Simone de Beauvoir primeste, dupa acest prim diagnostic, vag ingrijorator, altul, implacabil, care o condamna la agonie. Cu o precizie chirurgicala care nu exclude o imensa sensibilitate, fiica descrie declinul si neputinta mamei, meandrele reactiilor acesteia in fata bolii, pendularea intre curaj si teroare, demnitatea pastrata in ciuda suferintei. Dar si solidaritatea dintre autoare si sora ei, devotamentul, tandretea si compasiunea fata de mama pe care abia acum o descopera in intreaga ei vulnerabilitate.
Acesta este, de fapt, si un moment de reflectie si de reconsiderare a relatiei conflictuale cu mama, careia Simone de Beauvoir ii reprosase constant moralitatea burgheza si religiozitatea, in timp ce ea, la randul ei, era blamata de mama pentru libertinaj si ateism, defecte care ii diminuau incontestabila valoare intelectuala. In aceste clipe in care sunt permanent alaturi, intre ele survine o intelegere profunda, iar armistitiul lor lasa loc pacii depline.
