Rebreanu nu a cautat nicio clipa senzationalul simplei mode literare. Compozitia romanelor sale, desi urmand retetarul consacrat al succesului la marele public, adica traditionalele tipare ale subiectului, se imbogateste cu sugestii de natura sa repuna in discutie ambiguitatea morala, zonele subumane, degradate ale fiintei.
Inventia de natura sa starneasca patimi si controverse in jurul unor texte altfel cuminti ca procedee si chiar ca limbaj, din care doar regionalismele violente il pot deranja pe cititorul pudibond, se insinueaza tot in zona personajului.
Autorul unor eroi problematici atat ca esenta, cat si ca manifestare directa, comportament si relationare cu ceilalti gasise de cuviinta ca mult mai folositor i-ar fi sa repuna in discutie componenta axiologica a omului in sine, caci Omul (indiferent de categoria sociala din care face parte, printr-o hotarare ce nu-i apartine) este cel violent, brutal, alienat, dur, criminal, alcoolic, dar si credincios, invatat, ascultator, prins la mijloc intre instincte si datorie, indragostit si, nu in ultimul rand, infricosat sau resemnat la gandul propriei disparitii. - Livia Iacob
