Pasii pierduti e un roman magistral al literaturii hispano-americane si, dupa parerea unor critici, cel mai important din creatia lui Alejo Carpentier, reprezentand o ilustrare perfecta a teoriei sale despre „realul miraculos”.
Publicat in 1953, romanul a inaugurat perioada de plenitudine creatoare a scriitorului. Inspirata de experiente personale, traite de autor in Venezuela, calatoria protagonistului anonim - care il poarta spre izvoarele fluviului Orinoco, in adancul selvei, in cautarea unui instrument muzical primitiv care apartinuse unor triburi amerindiene - se transforma intr-o intoarcere in timp, de-a lungul celor mai importante perioade din istoria Americii, pana la origini, la epoca primelor forme si descoperiri ale limbajului articulat. Carpentier imbina desavarsit in acest roman cele doua dimensiuni ale existentei umane - spatiul si timpul -, pe care le considera mereu ciclice.
