Pinocchio - Carlo Collodi

Ce au in comun Carlo Collodi si Val Munteanu? Primul este un scriitor italian, autorul unor carti didactice pentru copii, iar cel de-al doilea este unul dintre cei mai prolifici ilustratori romani, conceptia sa artistica abordand caricatura, ilustratiile de presa si de carte, grafica de sevalet sau arta decorativa. Ei bine, Carlo Collodi a scris celebra poveste „Aventurile lui Pinocchio”, iar Val Munteanu este unul dintre ilustratorii sai, acesta fiind punctul de contingenta al celor doi artisti.

Dar ce mai stim astazi despre Pinocchio, in afara de neaosa vorba care ne avertizeaza de legatura dintre minciuna si crescutul nasului? Din fericire, istoria faimosului personaj este mult mai ampla, iar insemnatatea ei nu poate fi redusa la un jargon cliseizat.

Povestea papusii de lemn isi are inceputul in atelierul mesterului Cireasa, un tamplar care daduse peste o bucata de lemn numai buna pentru un picior de masuta. Dar nici ca reuseste mestesugarul sa isi implineasca planul, deoarece il apucase groaza – bucata de lemn se caina, se plangea si se gadila asemenea unui copil. Mesterul Cireasa decide sa valorifice in alt fel materialul si-l daruieste bunului sau prieten Geppetto, pentru a-si mesteri o papusa.

In saracia odaitei sale de la parter, Geppetto isi ia uneltele si-o faureste dandu-i numele Pinocchio, pentru a-i purta noroc. Odata sculptat, Pinocchio incepu sa zburde prin incapere, iar ajuns in dreptul usii, tasneste in strada topaind ca un iepure. Din goana ametitoare il opreste un jandarm, insa in valtoarea evenimentelor, Geppetto ajunge la inchisoare, iar micul strengar scapa.

Aceasta este doar o nazbatie a papusii de lemn, prima dintr-un sir lung de peripetii: ii ard picioarele, deoarece adoarme uitandu-le deasupra vasului cu jaratic aprins; isi vinde Abecedarul, cumparat cu multa truda de Geppetto, pentru a vedea teatrul de papusi; se lasa pacalit de Vulpe si de Motan si pleaca alaturi de ei spre Campia Minunilor pentru a-si inmulti galbenii; e urmarit de doi ucigasi care doresc sa-l jefuiasca; este prins si spanzurat de o ramura a Marelui Stejar.

Cu toate acestea, Pinocchio este salvat de Frumoasa Copila cu parul albastru, nimeni alta decat Zana cea Buna, care-i promite o viata indestulatoare alaturi de ea si de Geppetto. Va accepta el propunerea vietii tihnite si lipsita de griji materiale sau tentatia neascultarii il va amagi si de aceasta data, varandu-l in buclucuri si mai mari? Raspunsul il putem intui cu usurinta, devenirea lui Pinocchio fiind marcata de diverse transformari: dintr-o bucata de lemn a devenit papusa, iar dintr-un magarus a reusit sa devina un baiat ca toti ceilalti.

Asadar, sub auspiciul poznei si al comicului de situatie, se deruleaza o naratiune imprevizibila, insa puternic fasonata de inrauriri pedagogico-moralizatoare. In sensul acesta, figura lui Pinocchio este relevanta pentru a prezenta un anumit tipar comportamental si pentru a exemplifica urmarile survenite acestuia. Fiecare situatie cotidiana probeaza fatalitatea neascultarii si exalta purtarea cuviincioasa, dragostea, blandetea si recunostinta.

La acest joc fundamentat pe actiune si pe consecinta participa si cititorul, cot la cot cu personajul principal. Fiecare experienta traita de Pinocchio devine prilej de invatatura si de reflectie la propria conduita. Astfel, lectorului ii este reiterat faptul ca minciuna, siretenia si rautatea sunt pedepsite, in timp ce iertarea, empatia si iubirea salvgardeaza individul.

Ilustratiile lui Val Munteanu impodobesc subtil povestea devenita clasica. Tablourile zugravite in tonuri de negru alterneaza planurile viu-colorate, diferentiind astfel unele instantanee narative de intalnirile papusii de lemn cu diverse personaje ale operei.

In aceste straie noi si depozitara a acelorasi valori fundamentale, povestea lui Pinocchio este totusi povestea zilelor noastre. In cautarea noului si a hiperbolicului, individul uita esentialul si valorile sanatoase, marsand uneori in directia neascultarii. Dar totul e bine cand se termina cu bine, caci papusa de lemn este dovada elocventa a puterii de schimbare in bine. Si a traitului in fericire pana la adanci batraneti.