Fiecare dintre aceste personaje are propria-i poveste: Marta e obsedata de ideea ca va fi concediata si incearca sa-si ghiceasca soarta din numaratori intamplatoare; Vera se straduieste sa lase in urma istoria unei tradari si parasirea casei in care a fost fericita; Felix Dimuleanu ar vrea sa stie mai multe despre femeia care i-a fost mama si pe care nici n-a apucat s-o cunoasca; Mishu s-a saturat sa rezolve problemele informatice ale companiei prin sfatul de a conecta computerul la curentul electric. In felul sau, fiecare dintre aceste personaje cauta un exit.
Cristina Andone s‑a nascut in Bucuresti, intr‑o zi cu un cifru greu de uitat: 7/6/76. Este scriitor, activist educational si trainer de creativitate. Cartile sale, Povesti din Padurea Muzicala, vandute in 120 000 de exemplare, isi propun sa ii familiarizeze pe copii cu muzica clasica. Astfel, poate ca Bach nu va mai fi ruda mai saraca a lui Hornbach. Iar Chopin nu va mai suna a varianta de „shopping“, cu ultima consoana neglijent aspirata. Altfel, Cristina tocmai a terminat un roman despre cum sa‑ti dai demisia din publicitate, intitulat, cum altfel, Plec. Si are in lucru o carte despre ii. Colectia ei etnografica poate fi admirata atat in ilustratiile din noua sa carte pentru copii, Enescu si hora razelor de soare, cat si in cadrul atelierelor de poveste organizate in Bucuresti si in tara.