Romanul lui Gabriel Chifu este o distopie. Autorul a scris cronica neagra a straniei morti, prin inec, a unei tari dominate de pacat, violenta, nestatornicie si desertaciune morala. Postmoderna in structura, cartea straluceste prin imbinarea de naratiune clasica si poezie, meditatie filozofica si explorare a mintii umane, instinctualitate primara si inalt intelectualism. Personajele transmit, prin vocile puternic individualizate, mesaje explicite. Ele vorbesc in numele unei realitati deja condamnate, dar care se iluzioneaza ca poate supravietui prin duplicitarism, minciuna, turpitudine si violenta – ori chiar printr-un sumbru vizionarism. Admirabil scrisa si structurata, Ploaia de trei sute de zile seduce prin subtilitatea ideilor si uimeste prin inaltimea tonului oracular, de inevitabila si asumata tragedie biblica. Mircea Mihaies
Povestea celor trei sute de zile de ploaie ale Caramiei este o parabola neobisnuita, atat prin adancimea viziunii, cat si prin amplitudinea cuprinderii realitatii pe care romanul lui Gabriel Chifu o transfigureaza. Poemation tragic (nu lipsit, fireste, de scene de un comic… trist), textul uneste trei niveluri de semnificatii: umane, sociale si metafizice. In toate, Caramia esueaza implacabil, stapanita de un demon al macularii, de o nevazuta energie autodistructiva, al carei corolar apocaliptic este ploaia nesfarsita. Care, pe masura ce romanul avanseaza, iar semnificatiile secventelor sale epice polifonice se compun arhitectural, se transforma dintr-o taraiala agasanta intr-un diluviu pedepsitor. Diluviu din care se salveaza cativa drepti, ca-n Scriptura. Un roman total, tulburator, halucinant si, in acelasi timp, revelator, scris cu mana de maestru. Razvan Voncu
