Razboiul lumilor - Herbert George Wells
Nimeni nu ar fi crezut, în ultimii ani ai secolului al nouăsprezecelea, că treburile oamenilor erau urmărite atent şi îndeaproape de inteligenţe mai mari decât cele omeneşti şi la fel de letale precum acestea; că în vreme ce oamenii îşi vedeau de treburile lor, ei erau cercetaţi şi studiaţi, poate aproape la fel de temeinic cum un om cu un microscop ar putea cerceta creaturile efemere care roiesc şi se înmulţesc într-o picătură de apă. Cu o nesfârşită mulţumire de sine, oamenii s-au plimbat de colo-colo pe această planetă, văzându-şi de ale lor, senini în siguranţa lor că stăpânesc materia. Este posibil ca şi protozoarele ciliate aflate sub microscop să facă la fel. Nimeni nu s-a gândit la lumile mai vechi din spaţiu ca la surse de pericol faţă de omenire, sau s-a gândit la ele numai ca să respingă ideea vieţii acolo, deoarece ar fi imposibilă şi improbabilă. Este ciudat să ne amintim unele din obiceiurile mentale ale acelor vremuri îndepărtate. În cel mai bun caz, oamenii pământeni îşi închipuiau că ar putea fi alţi oameni pe Marte, poate inferiori lor şi gata să întâmpine cu bucurie o expediţie misionară. Însă, peste golul spaţiului, minţi care sunt faţă de minţile noastre precum ale noastre faţă de cele ale animalelor ce se sting, intelecte uriaşe, calme şi nemiloase, au privit acest pământ cu ochi invidioşi şi, încet şi sigur, şi-au ţesut planurile împotriva noastră. Şi devreme, în secolul al douăzecilea, a sosit marea dezamăgire.
