Un domn oarecare cu un caine la brat - Viorel Mirea

Simtea ca tristetea aia a lui poate fi pana la urma o mare bucurie. Dar cum sa faci sa transformi o mare tristete intr-o si mai mare bucurie Citea cartile se uita in stele ii intreba pe vraci dar tot nu putea afla Cum sa faci din laie balaie Dar intr-o zi vezi ca mai vin si zile dintr-astea tristetea se lepada de el. Ca mielul cand creste mai mare si incepe sa pasca si se departeaza de oaie. Desigur mielul nu tristetea. A fost ziua cand Spiridon s-a indragostit. Viorel Mirea e in ipostaza unui povestitor despre domnul oarecare cu un caine oarecare. Si Domnul si cainele viseaza aceleasi lucruri primitiv-instinctuale fiind urmati in arta cuvantului de o cireada melomana. Si se mai aud si se intrevad mituri dislocate din esenta lor conventionala intr-o cromatica incantatoare izvodite stralucitor din noroi si din baltoace. Satul se duce pe indelete intr-o dulce adormire. Domnul cu cainele sub brat nu e domn. Viorel Mirea ne-a amagit. E strafulgerat de arhetipurile din veacuri trecute. Autorul prozei voit absconse il provoaca pe bietul cititor si-l pune cu sadism la o chinuita incercare sa gaseasca o noima cuvintelor dantuitoare imbinand argoticele cu neologisme sofisticate.