Toamna. Anotimpul ceturilor si al rodniciei. Doi vechi prieteni – Daniel, un centenar, si Elisabeth, nascuta in 1984 – privesc atat in viitor, cat si in trecut, in vreme ce Marea Britanie este divizata de o vara istorica, de evenimente care se intampla o data intr-o generatie. Iubiri se nasc, iubiri se sting. Speranta isi da mana cu lipsa de speranta. Anotimpurile se succed, ca intotdeauna. Meditatie luminoasa asupra semnificatiei abundentei si a recoltei, Toamna este primul roman din Cvartetul anotimpurilor al lui Ali Smith, o carte ce arunca o privire atenta asupra vremurilor noastre, o poveste de neuitat despre inaintarea in varsta, timp si iubire
„Ali Smith are o minte sclipitoare. Toamna este un roman teribil de emotionant in evaluarea sa ludica, surprinzatoare si emo tionanta a ceea ce inseamna sa fii viu in vremuri sumbre.” The New York Times
„Plin de inteligenta, melancolie, durere, bucurie, intelep ciune, mici acte de iubire si de mirare in fata frumusetii anotimpurilor.” The Boston Globe
„Frumos, subtil... Plin de compasiune si tinzand, in ciuda unor as pecte uneori triste, catre speranta.” The New York Times Book Review
„Vocea lui Smith, atat de inteleapta si de plina de bucurie, este antidotul perfect in vremuri tulburi: cruda si amara in fata nedreptatii, dar mereu vie in fata sperantei, oricat de mica ar fi ea – precum un arbore care a inflorit din daramaturile oraselor dupa al Doilea Razboi Mondial, continuandu-si cu calm propriul ciclu natural, indiferent la distrugerea omenirii.” New Statesman
„Ali Smith are o minte sclipitoare. Toamna este un roman teribil de emotionant in evaluarea sa ludica, surprinzatoare si emo tionanta a ceea ce inseamna sa fii viu in vremuri sumbre.” The New York Times
„Plin de inteligenta, melancolie, durere, bucurie, intelep ciune, mici acte de iubire si de mirare in fata frumusetii anotimpurilor.” The Boston Globe
„Frumos, subtil... Plin de compasiune si tinzand, in ciuda unor as pecte uneori triste, catre speranta.” The New York Times Book Review
„Vocea lui Smith, atat de inteleapta si de plina de bucurie, este antidotul perfect in vremuri tulburi: cruda si amara in fata nedreptatii, dar mereu vie in fata sperantei, oricat de mica ar fi ea – precum un arbore care a inflorit din daramaturile oraselor dupa al Doilea Razboi Mondial, continuandu-si cu calm propriul ciclu natural, indiferent la distrugerea omenirii.” New Statesman
Fragment:
Noiembrie iar. Mai mult iarna decat toamna. Si asta nu-i ceata. E negura.
Semintele de sicomor izbesc in fereastra ca... nu, ca nimic altceva, exact ca semintele de sicomor izbind in fereastra.
Au fost niste nopti vantoase. Frunzele ude sunt lipite de pamant. Cele de pe asfalt sunt galbene si mucegaite, terci, zob. Una dintre ele e atat de bine lipita, incat, atunci cand in cele din urma se desprinde, urma intiparita, umbra a frunzei, va dainui pe asfalt pana la primavara viitoare.
Mobila de gradina rugineste. Au uitat s-o puna la adapost pentru iarna.
Copacii isi dezvaluie structurile. Aerul are ceva arzator. Toate sufletele au luat-o, pradalnice, din loc. Insa raman trandafirii, trandafirii sunt inca acolo.
In umezeala si frig, pe o tufa ce pare vesteda, e un trandafir mare, desfacut, nemiscat.
Uita-te ce culoare are.
